Arbitrii de la Campionatul Mondial de Fotbal 2018 din Rusia vor fi asistați de tehnologie video pentru a lua decizii mai corecte. Președintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat că arbitrajul video va fi utilizat în meciurile din aceasta competiție sportivă.
"Toată lumea vede la televizor că arbitrul a făcut o greșeală, dar tocmai arbitrul nu vede aceasta. De aceea, tehnologia de arbitraj video este deja foarte apreciată, avem doar răspunsuri pozitive", a precizat președintele FIFA, deși există voci care critică decizia.
Un arbitru asistent video (VAR) va fi capabil să ajute în decizii care implică goluri ( de exemplu. ca arbitrul să verifice dacă a fost sau nu ofsaid ori dacă mingea a trecut de linia porții ), cartonașe roșii, pedepsirea din greșeală a altui jucător sau acordarea de lovituri de la 11 metri. În marea majoritate a situațiilor, acestea vor fi totuși evaluate doar de arbitrii din teren, fără analiză video.
Asistența video a fost deja testată anul trecut în mai multe țări, inclusiv în SUA, Germania, Australia și Japonia, iar rezultatele au fost încurajatoare. Federația de fotbal din Anglia a aprobat de asemenea utilizarea tehnologiei de asistență video în arbitraj, sperând să o utilizeze pentru meciuri începând din luna august.
UPDATE 4 martie 2018: International Football Association Board (IFAB) a aprobat în unanimitate utilizarea de arbitri video asistenți (VAR). Detalii găsiți AICI.
UPDATE 18 martie 2018: Consiliul FIFA a autorizat utilizarea arbitrajului video la Campionatul Mondial de Fotbal din 2018 din Rusia.
- Acasă
- Tehnologie
- Arbitraj video la Campionatul Mondial de Fotbal din 2018
joi, 27 aprilie 2017
Arbitraj video la Campionatul Mondial de Fotbal din 2018
Top 5 articole în ultimele 7 zile
-
Că urmare a modificarilor impuse de CNA, sunt in curs de implementare urmatoarele schimbari in grila digitala:
-
DIGI România va lansa serviciul complet SkyShowtime – care include cele două canale liniare premium – disponibil tuturor abonaților de tele...
-
Voyo, platforma de streaming a grupului Pro TV, a început să includă în grila sa o serie de canale care fac parte din lista must-carry, adic...
-
SC Dogan Media International SA București a notificat Consiliul National al Audiovizualei din România privind furnizarea serviciului media a...
-
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat astăzi, în cadrul unei sesiuni publice, licența de emisie pentru Radio 3 Net București...
da ar fii un lucru bun
Ca in baschetul profesionist, unde se aplica cu succes de multa vreme. Oricum mai bine mai tarziu decat niciodata.
Trimiteți un comentariu
☑ Comentariile conforme cu regulile comunității vor fi aprobate în maxim 10 ore.